ORBAN: Obiectivul nostru este să depășim, până luni, 5.000 de teste zilnice

ORBAN: Obiectivul nostru este să depășim, până luni, 5.000 de teste zilnice
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Premierul, despre deschiderea reastaurantelor: „Joi, o să am o întâlnire cu reprezentanții HoReCa” / Foto: Mediafax Foto
Publicat: 09/04/2020, 15:25
Actualizat: 07/04/2021, 01:50

Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că obiectivul Guvernului este ca până luni să se depășească 5.000 de teste efectuate zilnic, astfel încât diagnosticarea să se facă în cel mult 24 de ore din momentul solicitării, relatează Mediafax.

Premierul României Ludovic Orban spune că doar prin creșterea capacității de testare vor fi diagnosticaţi cât mai repede cei infectaţi şi nu vor mai exista întârzieri.

„În ceea ce priveşte capacitatea de testare şi de diagnosticare, am crescut constant această capacitate, la ora actuală putem procesa peste 4000 de teste zilnic, iar obiectivul nostru este să depăşim până luni, 5000 de teste zilnice astfel încât să nu mai existe întârzieri în diagnosticare şi diagnosticarea să se poată face în maxim 24 de ore din momentul solicitării”, a spus premierul la Radio România Actualități.

Potrivit anunțului făcut joi de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate cele mai multe teste efectuate într-o singură zi. 4.599 de români au fost testaţi, iar dintre aceştia 441 au fost diagnosticaţi pozitiv.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Primele estimări ale votului de la alegerile prezidențiale. Au apărut date despre cum ar fi...
De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”